Home » D:News » Battersea Power Station, simbolul făcut celebru de Pink Floyd, devine complex de locuinţe de lux

Battersea Power Station, simbolul făcut celebru de Pink Floyd, devine complex de locuinţe de lux

Publicat: 04.09.2014
Battersea Power Station, celebra centrală electrică a cărei fotografie apare pe coperta albumului "Animals", lansat de trupa Pink Floyd în 1977, va fi reamenajată şi transformată într-un complex rezidenţial, informează consequenceofsound.net.

Este un final ironic pentru această construcţie din Londra, care a asigurat un excelent supliment vizual pentru versurile acide ale trupei britanice la adresa inegalităţilor social-politice şi economice de la sfârşitul anilor 1970 din această ţară.

Potrivit CNN, o companie malaysiană intenţionează să transforme termocentrala Battersea într-un uriaş complex rezidenţial care va include vile, magazine şi birouri. Spaţiile din noul complex vor fi vândute la preţul de circa 2.800 de euro pe metru pătrat.

Dezvoltatorii proiectului afirmă că vor efectua doar o „uşoară renovare” a termocentralei, întrucât vor să reconstruiască emblematicele coşuri ale termocentralei şi să le vopsească în culoarea lor originală. Două dintre coşuri vor fi utilizate pe post de bazine care vor genera electricitate pentru noul complex rezidenţial. Cel de-al treilea coş va rămâne gol şi va avea un acoperiş din sticlă, iar cel de-al patrulea coş va fi transformat într-o platformă echipată cu un ascensor cu pereţi din sticlă. Dezvoltatorii mai spun că nu vor acoperi cu vopsea niciunul dintre desenele în graffiti sau „petele care atestă vârsta” termocentralei.

Cu toate acestea, multe persoane se opun acestui proiect imobiliar. Terry Farrell, unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi din Marea Britanie, consideră că transformarea emblematicei termocentrale londoneze într-un complex de locuinţe de lux reprezintă „ceva mai degrabă trist”.

„Atunci când te vei afla în Battersea Power Station, nu-ţi vei da seama de acest lucru, pentru că holurile, magazinele şi apartamentele vor arăta ca acelea din oricare alt loc”, a declarat el.

„Animals” este cel de-al 10-lea album de studio al trupei de rock progresiv Pink Floyd, lansat în ianuarie 1977. Album conceptual, „Animals” reprezintă o critică foarte acidă la adresa condiţiilor socio-politice de la sfârşitul anilor ’70 din Marea Britanie. Imaginea de pe coperta albumului – un porc care pluteşte printre două coşuri ale termocentralei Battersea – a fost concepută în colaborare de basistul Roger Waters şi de fotografii din grupul de design artistic Hipgnosis.

Albumul „Animals” a generat cronici pozitive din partea criticilor muzicali din Marea Britanie şi a ajuns pe locul al doilea în topul din această ţară. A avut succes şi în Statele Unite, unde a ajuns până pe locul al treilea în topul Billboard 200. Deşi a rămas în topurile americane doar şase luni, vânzările constante i-au permis să obţină de patru ori discul de platină.

Înfiinţat în 1965, de Roger Waters, Nick Mason, Richard Wright şi Syd Barrett, cărora li s-a adăugat David Gilmour, în 1967, grupul Pink Floyd a lansat 14 albume de studio şi s-a destrămat în 1996. Trupa Pink Floyd a devenit celebră graţie unui rock progresiv şi psihedelic, în anii 1960 şi 1970, şi a lansat o serie de materiale discografice intrate în legendă, precum „Dark Side Of The Moon” (1973), „Wish You Were Here”(1975), „Animals”(1977) şi „The Wall” (1979).

Relaţiile dintre membrii fondatori ai grupului au devenit tensionate în ultimii ani, însă aceştia au acceptat să se reîntâlnească şi să cânte din nou împreună pentru concert uriaş susţinut în Hyde Park din Londra în 2005, intitulat „Live 8”. Richard Wright, clăparul trupei, a murit în 2008, la vârsta de 65 de ani.

Numele formaţiei a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame din SUA în 1996 şi în Music Hall of Fame din Marea Britanie în 2005. Trupa a vândut peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă.

Printre premiile obţinute de Pink Floyd se numără un Grammy pentru albumul „The Wall”, în 1980, un BAFTA pentru piesa „Another Brick in the Wall (Part 2)” din filmul „The Wall”, în 1982, şi un alt Grammy pentru „Marooned” în 1995. În 2008, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a acordat formaţiei Pink Floyd premiul Polar Music pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii moderne. La ceremonie au participat Waters şi Mason.

Celebrul album „The Wall” al grupului britanic, având la bază personajul Pink, inspirat din viaţa şi experienţele lui Roger Waters, tratează teme complexe, precum izolarea şi alienarea, fiind puternic influenţat de filosofia pacifistă.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ